Viata ca o gara

Intotdeauna cand ma gandesc la destinul meu, imi vine in minte o metafora si-mi aseman viata cu o gara. Imi imaginez atunci ca fiecare calator isi cumpara de la viata un bilet in alb pentru o sansa: aceea de a reusi sau de a esua, de a se zbate sau de a profita. Habar n-are pe ce-a dat banii cumparandu-si, de fapt, biletul vietii sale. Asa cum v-am spus: biletul este alb, calatorului revenindu-i sarcina sa-l scrie prin calatorii. Prin vara e forfota mare: trec trenuri de mare viteza si trenuri care abia mangaie sina de cale ferata. Unele sunt supra aglomerate, semn ca dunt sortiti unui destin comun. Altele sunt excesiv de lejere, dovada ca nu oricine are sansa unui voiaj predestinat. Trenurile se intretaie in gari prafuite ori in noduri incalcite. Vom fi parteneri pe bucati de drum, dupa care fiecare isi vede de soarta lui. Unii dintre noi doar schimba trenuri si numara garile, uitand de destinatie. Altii urca singuri si coboara in doi. Prin gara trec marfare, personale, accelerate, trnuri rapide si trenuri expres. Cei grabiti urca in primul tren, doar e mai bine sa mergi decat sa stai – gandesc ei. Cei inspirati, daca au norocul sa isi dea seama ca au gresit trenul, coboara in prima statie si se pun pe asteptat in speranta ca va veni un tren mai bun. Cei intelepti se asaza de la inceput in soare sau la umbra, in ploaie sau in vant, inconjurati de bagaje intesate cu sperante si planuri pentru viitor. Se pun pe numarat: un marfar, un personal, un accelerat, un rapid, un express...si au grija sa urce doar intr-un tren de mare viteza. Stiu sa-si astepte trenul potrivit si se grabesc sa urce facandu-si loc cu coatele impingand bagajele. Altii, cand trenul opreste pe peron, stiu ca acela este trenul pe care il asteptau increzatori. Tematorii se intreaba: daca nu e trenul meu? In vreme ce unii schimba de-a lungul vietii mai multe trenuri reusind sa ajunga la destinatie, alti calatori inca mai asteapta trenul in care ar fi trebuit demult sa urce pe peron. Bine ar fi sa te urci din prima in trenul predestinat, dar nici nu e rau sa schimbi trenurile de mai multe ori pana cand, in final, ajungi acolo unde ti-ai propus. Cei mai multi se consoleaza gandindu-se: ce conteaza destinatia? calatoria a facut toti banii, chiar daca acum am ajuns in camp. Uneori se intampla ca toata aceasta calatorie sa faca toti banii. Alteori iti dai seama ca, desi ai mers toata viata, destinatia nu merita efortul sau ai ajuns intr-o directie total gresita si nu mai ai vreme sa o iei iar inapoi. Daca inca astepti trenul, poate ar fi bine sa te decizi: nu e bine sa stai pe loc. Intr-o zi s-ar putea sa ramana doar gara, parasita si plina de balarii intr-un camp maturat de vant si amintiri, iar trenurile sa-si schimbe drumul.